Parfum, istoria unui criminal

Încurajat de doi prieteni şi de unele cronici favorabile, mi-am zis că trebuie neapărat să văd "Perfume: The Story of a Murderer" (adică "Parfum, povestea unui criminal"). Şi ce seară mai potrivită să vezi un film cu o listă serioasă de premii primite, decât una de weekend? Aşa că mi l-am procurat cu gândul de a mă lăsa purtat pe aripile imaginaţie în lumea nevăzută a mirosurilor plăcute. Dezamăgire însă; o oră şi 40 de minute am asistat la un show pur hollywood-ian în care spectaculosul bate logica internă, esteticul este de un artificial IT demn de jocurile playstation, iar spiritul este corodat de obsesia senzaţionalului.

Înainte să văd acest film, despre regizorul Tom Tykwer nu ştiam mare lucru decât că a semnat pelicula "Run, Lola, Run" (un film a cărui idee mi-a plăcut foarte tare). În afară de aceasta mai citisem ceva despre faptul că face muzică pentru filme. A trebuit să văd "Perfume ..." ca să cred că Tykwer este regizorul extremelor închise în coaja aceleaşi poveşti cinematografice, artistul care nu rămâne indiferent la fotografiile lui Spencer Tunick, bărbatul care nu se dă în vânt după sânii mari şi, cu atât mai puţin, după implanturi.Dar să auzim povestea: Jean-Baptiste Grenouille (Ben Whishaw) vine pe lume în noroi şi mirosuri pestilenţiale sub o tarabă dintr-o piaţă de peşte din Parisul lui 1738. Ursitoarele îi dau un singur dar la naştere, un nas ce poate distinge între milioane de mirosuri, fapt ce îl face pe copil unic între oameni. Pentru că mama sa a vrut să-l lase să moară, este trimisă la spânzurătoare, iar pruncul abia născut ajunge la orfelinat. De aici este vândut ca sclav, la vârsta adolescenţei, unui tăbăcar. Mai târziu este răscumpărat de un parfumier italian (Dustin Hoffman) care este impresionat de talentul nemaivăzut al tânărului. După ce consideră că a învăţat tot ce putea de la bătrânul parfumier, urmându-şi obsesia de a prezerva mirosul trupului tânăr de femeie, Jean-Baptiste pleacă spre Grasse, în sudul Franţei, cu gândul de a crea parfumul perfect. Reuşeşte, însă metoda este una macabră, fapt ce îl condamnă la moarte pe eşafod. Unul dintre cei mai înverşunaţi acuzatori ai săi (Alan Rickman) este tatăl cu rang de nobil al unei frumoase domnişoare (Rachel Hurd-Wood) ucise de Jean-Baptiste Grenouille. Eroul filmului nu îşi găseşte însă moartea pe eşafod, ci în cu totul altă parte.

Excelentă poveste! (Ea se bazează pe un roman de Patrick Süskind). Din păcate însă, transpunerea cinematografică pe care o face Tom Tykwer nu convinge. Eşecul încercării poate fi pus pe seama unei combinaţii nefericite de prejudecăţi hollywood-iene. Mai întâi, este vorba de credinţa nestrămutată că un film valoros are înainte de toate succes de casă şi mai apoi valenţe artistice. În al doilea rând, se consideră că cinefilul secolului XXI este un masochist ce nu se bucură de un film decât dacă acesta îi biciuieşte violent simţurile. În al treilea rând, obsesia că există o formulă cu puteri magice care, dacă este aplicată unui film, acesta devine automat irezistibil. Aşa cum o vede Hollywood-ul, ea conţine neapărat erotism explicit, crimă, mister, "romance" şi încă vreo câteva elemente combinate într-o proporţie ştiută numai de iniţiaţi. În fine, idea că finalurile grandioase şi ciudate ar fi marcă definitorie pentru orice film bun.

Şi chiar dacă "Perfume: The Story of a Murderer" este creaţia unei companii de film germane (Constantin Film), pelicula transpiră Hollywood prin toţi porii. Fidel principiului biciuirii simţurilor celui care priveşte, regizorul te aruncă pe parcursul filmului din latrine în parfumerii, din subsoluri insalubre în saloane de lux, din biserică în închisoare, de nu mai ştii unde-i cerul şi care-i pământul. În viziunea sa, crima abominabilă se combină natural cu îmbrăţişarea iubirii, iar îngerul luminii şi demonul tenebrelor sălăşluiesc în acelaşi trup. "Formula magică" a filmului de succes este şi ea aplicată cu sfinţenie, lucrurile mergând până acolo încât să nu mai poţi distinge genul în care pelicula poate fi încadrată. E greu să spui dacă "Perfume..." este o dramă, un film istoric, un "romance", un "thriller" etc. sau toate la un loc. Oricum e clar că nu lipseşte nici erotismul, nici crima, nici misterul, nici "romance"-ul. Cât despre final grandios, filmul acesta nu are unul, ci două finaluri grandioase - unul fericit, celălalt mai puţin - care mai de care mai ciudat.

Însă indiferent de cât de mult sau puţin mi-a plăcut mie, "Perfume: The Story of a Murderer" poate fi catalogat drept un film interesant ce spune povestea unui "freaky" turnată în matriţă de legendă sumbră; un spectacol cu pretenţii de grandoare ce poate încânta orice privitor cu mai puţine pretenţii cinefile. Dincolo de premiile serioase şi laudele primite, "Perfume..." se dovedeşte a fi un "entertainment" adresat prin excelenţă iubitorilor de senzaţional, dar şi celor care doresc să afle mai multe despre istoria esenţelor frumos mirositoare.

(pentru o privire mai cuprinzătoare asupra filmului, vă puteţi uita la trailer sau vizita pagina oficială)