Am citit şi eu, ca toată lumea interesată, cam tot ce s-a publicat în media ieşeană legat de acţiunea "fasole cu ciolan" propusă de PDL. Drept să spun, am avut tendinţa să cred că ambele părţi au dreptate: Cârlan pentru că legea îi dă voie să organizeze o astfel de acţiune, când şi unde doreşte (bineînţeles cu aprobare de la primărie), Nichita pentru că, primar fiind, poate să nu dea aprobare pentru desfăşurarea unei acţiuni de acest gen. (Vorbim strict în termeni de drepturi şi libertăţi, nu în termeni de morală.) Aşa s-a ajuns la un frumos blocaj al dialogului între părţi, blocaj care, în timp, nu putea decât să dea câştig de cauză primarului (odată trecută ziua de 24 Ianuarie, discuţia nu mai avea nici un sens. Pe de alta parte, încercarea de a forţa mâna lui Nichita, prin organizarea fără aprobare a acţiunii la data şi în locul anunţate, l-ar fi pus pe Cârlan în afara legii). Dan Cârlan ia astfel "înţeleapta hotărâre", ca să-l citez pe Florin Gheţău, de a alege varianta raţională, publicând un comunicat de presă unde anunţă abandonarea, cel puţin pentru moment, a cauzei Acţiunii "Fasolea".
Aşa că, departe de a obţine o mult vânată victorie de orgoliu în faţa lui Nichita, prin abandonul forţat, Cârlan se vede nevoit să încaseze prima castană electorală din campania pentru primăria Iaşi, care oficial nu a început încă. Comunicatul sus-amintit este o dovadă a ceea ce spun. Raţiunea renunţării pe care o invocă senatorul acolo are în glas nota unui mic oftat de ciudă. Citindu-l cu atenţie, ai senzaţia nu numai că autorul îşi varsă neputincios, în cuvinte de ocară, tot năduful pe adversarul său ("disperarea electorală a domnului Nichita", "micimea politică a domnului Nichita", "micul primar de Iaşi" etc.), ci poţi să fi martor şi la ameninţările cu răzbunarea cruntă ce va urma ("vom face curăţenia cuvenită la primărie, trimiţându-l în istorie..").
De aceea m-a surpins în mod total neplăcut tonul în care a ales senatorul democrat să dea replică adversarului său politic, cu atât mai mult cu cât sunt convins că tipul acesta de discurs nu îl caracterizează pe Cârlan şi nici nu are darul de a-i aduce în plasă alegători (publicul căruia i se adresează comunicatul, cel care a citit sau măcar auzit de Don Quijote, are alt mod de abordare decât ameninţarea şi ocara dragi precupeţei din spatele tarabei sau "ultras"-ului" din galerie). În plus, dacă vrei să impresionezi, faci cel mai bine stând pe tărâmul ferm al cunoştinţelor certe din domeniul pe care îl stăpâneşti şi nu te aventurezi prea departe în zone unde poţi afişa indecente carenţe.
Astfel, găsesc comparaţia între Gheorghe Nichita şi Don Quijote total neinspirată. În primul rând pentru că Don Quijote era un personaj pozitiv, iar Cârlan vrea să-l scoată pe Nichita drept unul negativ. Apoi, pentru că din câte ştiu eu, celebrul personaj creat de Cervantes era un mic boiernaş de ţară, idealist, care vrând să reînvie etica cavalerească din cărţile Evului Mediu, îşi lasă casa în paragină şi pleacă în lume să lupte cu spada şi lancea în folosul celor slabi şi obidiţi, sperând, în acelaşi tip, că faptele sale de glorie îi vor câştiga inima iubitei imaginare, Dulcineea. De aceea, stau şi mă întreb, care or fi punctele comune pe care Cârlan le-a zărit între cei doi? Nu cred că poate spune cineva fără să fie luat în râs că Gh. Nichita este un mic boiernaş de ţară; cu atât mai puţin că ar fi un idealist care luptă pentru binele celor slabi şi obidiţi; casa nu şi-a părăsit-o ca să colinde prin lume; nu poate fi acuzat de promovarea eticii cavalereşti; cât despre iubite, fie ele şi imaginare, nici nu poate fi vorba atâta timp cât primarul Iaşului se declară un fericit soţ şi tată. Să fi vrut Cârlan să sugereze faptul că ambele personaje sunt desuete pentru timpul în care trăiesc? Poate. Cât priveşte metafora luptei cu morile de vânt, până la interpretarea originală dată de senatorul democrat, ea sugera lupta pentru o cauză pierdută. Or în cearta declanşată de Acţiunea "Fasolea" cauza pierdută a fost cea pentru care a luptat Cârlan, nu Don Quijote alias Nichita.
Aşa că, departe de a obţine o mult vânată victorie de orgoliu în faţa lui Nichita, prin abandonul forţat, Cârlan se vede nevoit să încaseze prima castană electorală din campania pentru primăria Iaşi, care oficial nu a început încă. Comunicatul sus-amintit este o dovadă a ceea ce spun. Raţiunea renunţării pe care o invocă senatorul acolo are în glas nota unui mic oftat de ciudă. Citindu-l cu atenţie, ai senzaţia nu numai că autorul îşi varsă neputincios, în cuvinte de ocară, tot năduful pe adversarul său ("disperarea electorală a domnului Nichita", "micimea politică a domnului Nichita", "micul primar de Iaşi" etc.), ci poţi să fi martor şi la ameninţările cu răzbunarea cruntă ce va urma ("vom face curăţenia cuvenită la primărie, trimiţându-l în istorie..").
De aceea m-a surpins în mod total neplăcut tonul în care a ales senatorul democrat să dea replică adversarului său politic, cu atât mai mult cu cât sunt convins că tipul acesta de discurs nu îl caracterizează pe Cârlan şi nici nu are darul de a-i aduce în plasă alegători (publicul căruia i se adresează comunicatul, cel care a citit sau măcar auzit de Don Quijote, are alt mod de abordare decât ameninţarea şi ocara dragi precupeţei din spatele tarabei sau "ultras"-ului" din galerie). În plus, dacă vrei să impresionezi, faci cel mai bine stând pe tărâmul ferm al cunoştinţelor certe din domeniul pe care îl stăpâneşti şi nu te aventurezi prea departe în zone unde poţi afişa indecente carenţe.
Astfel, găsesc comparaţia între Gheorghe Nichita şi Don Quijote total neinspirată. În primul rând pentru că Don Quijote era un personaj pozitiv, iar Cârlan vrea să-l scoată pe Nichita drept unul negativ. Apoi, pentru că din câte ştiu eu, celebrul personaj creat de Cervantes era un mic boiernaş de ţară, idealist, care vrând să reînvie etica cavalerească din cărţile Evului Mediu, îşi lasă casa în paragină şi pleacă în lume să lupte cu spada şi lancea în folosul celor slabi şi obidiţi, sperând, în acelaşi tip, că faptele sale de glorie îi vor câştiga inima iubitei imaginare, Dulcineea. De aceea, stau şi mă întreb, care or fi punctele comune pe care Cârlan le-a zărit între cei doi? Nu cred că poate spune cineva fără să fie luat în râs că Gh. Nichita este un mic boiernaş de ţară; cu atât mai puţin că ar fi un idealist care luptă pentru binele celor slabi şi obidiţi; casa nu şi-a părăsit-o ca să colinde prin lume; nu poate fi acuzat de promovarea eticii cavalereşti; cât despre iubite, fie ele şi imaginare, nici nu poate fi vorba atâta timp cât primarul Iaşului se declară un fericit soţ şi tată. Să fi vrut Cârlan să sugereze faptul că ambele personaje sunt desuete pentru timpul în care trăiesc? Poate. Cât priveşte metafora luptei cu morile de vânt, până la interpretarea originală dată de senatorul democrat, ea sugera lupta pentru o cauză pierdută. Or în cearta declanşată de Acţiunea "Fasolea" cauza pierdută a fost cea pentru care a luptat Cârlan, nu Don Quijote alias Nichita.
6 comentarii:
bun, dar cine e sancho panza?
Nicu, dupa materialul cu ce machiaj se poarta primavara asta, vad ca incepi sa invinetesti ochi :))) [metaforic vorbind]
Asta e partea "sauvage" a make-up-ului si e doar pentru cunoscatori :P
Iulian, este uşor de aflat, chiar dacă în cazul ăsta e vorba de o armată de slujbaşi. Dacă e să dăm crezare cărţii, adevăratul Sancho Panza e cel care îşi va trăda stăpânul.
Daniel, nu am nici cea mai mică intenţie de a "da" în cineva. Pe blog nu mă interesează decât să-mi spun părerile personale, indiferent dacă el supără sau nu pe cineva.
Chestia cu machiajul e pură întâmplare, chiar dacă tu o legi cu umor de ce am scris despre deznodământul Acţiunii "Fasolea".
Nicu, ai uitat regula de aur:
Sa nu gindesti.
Daca gindesti, sa nu spui.
Daca spui, sa nu scrii.
Daca scrii, sa nu semnezi.
Daca semnezi, sa nu te miri.
Nu Iulian, nu am uitat-o. Dar a devenit atât de populară regula asta încât s-a pervertit.
Nimeni nu mai spune ce gândeşte, iar dacă unii o spun, ba mai mult chiar o scriu, nu mai au curajul să-şi asume ceea ce au scris - un mediu atât de bun pentru mici laşităţi şi răutăţi de mahala.
Poate ar fi bine ca din timp în timp să aplicăm cu moderaţie şi regula "ce-i în guşă, şi-n căpuşă", ce zici?
Trimiteți un comentariu