Moştenirea lui Oprea

Observ că Dumitru Oprea este mândru nevoie mare de "binele" pe care l-a revărsat peste bătrâna universitate din Copou. S-a retras în glorie pentru o glorie şi mai mare care îl aşteaptă la Bruxelles şi, de ce nu, va reveni în glorie la Iaşi purtând cununa de lauri electorali şi panglica de primar trasă curmeziş peste pieptu-i de erou. La ceas de bilanţ, fostul rector a lăsat legământ urmaşilor să-i desăvârşească opera de reformare a celei mai vechi universităţi din ţară. Vise deşarte, vorbe goale, cacealma.

Adevărul faptic din spatele declaraţiilor lustruite şi al statisticilor atent construite este trist. Departe de a-şi întări renumele, Universitatea "Al. I. Cuza" iese cu o firmă mai prăfuită şi murdărită ca niciodată de sub domnia rectorului Oprea. Fără a avea intenţia de a produce o listă completă, enumăr mai jos ceea ce cred eu că sunt şapte dintre cele mai umflate şi puroiate bube de pe creştetul universităţii ieşene.

I. Plagierea pe scară largă este o practică atât de răspândită la "Cuza" încât incidenţa cazurilor de studenţi sau profesori care îşi fac scrupule în privinţa copyright-ului îi plasează pe aceştia în zona marginală a anormalului. Normalul în mediul universitar păstorit până mai ieri de D. Oprea este compilaţia vinovată din surse cât mai diverse şi disparate pentru că, aşa cum ne explica un profesor, nouă studenţilor de la "Cuza", "o carte este scrisă din alte cărţi, nu?". Să dau un exemplu concret. Unul dintre profesorii de la Ştiinţe Politice a fost acuzat de studenţi că îşi plagiază cursurile. Pe masa rectorului Oprea a ajuns un teanc din cursurile predate de respectivul profesor însoţit de un teanc cu extrasele din cartea plagiată. Hoţul nu mai era cinstit pentru că a fost prins. Cel puţin aşa credeau studenţii, pentru că ceea ce s-a întâmplat apoi ţine de un scenariu suprarealist. Studenţii buclucaşi au avut de suferit, iar profesorului respectiv i-a fost acordată distincţia de "doctor", arborând acum aerul de autoritate incontestabilă în domeniu.

II. Nepotismul deşănţat sufocă din faşă orice aspiraţii la o carieră universitară a talentelor autentice. Eventualele nişe de pătrundere în casta privilegiată a corpului didactic de la "Cuza" se deschid programat şi sunt vădit orientate spre odrasle de profesori sau notabilităţi publice. Nu e nimic anormal ca fratele să fie şef de catedră la "informatică", să zicem, şi, datorită acestuia, sora să obţină un post de lector la "matematică" sau nepotul unul de preparator la "geografie" sau propria-i progenitură să fie declarată câştigătoarea norocoasă a singurului post de asistent scos la concurs în ultimii 20 de ani la "litere".

III. Pupincurismul jenant este adiacent buboiului de mai sus şi îşi aduce contribuţia consistentă la perpetuarea şi întărirea regulilor de promovare a "valorilor" la "Cuza". Pupincurismul a căpătat statutul de artă la universitatea ieşeană. Limba agilă şi buzele moi pot să-i aducă posesorului aprecieri mai călduroase decât le-ar putea obţine geniul unui nou Einstein sau Iorga. Josnica metodă de parvenire este de o popularitate incredibilă, fiind practicată în forme şi grade ce pot fi clasificate în zeci de categorii. De la studentul care toarnă protectorului său tot ceea ce stârneşte interesul acestuia, până la asistentul care duce geanta lectorului, de la lectorul care deschide cu o temenea uşa conferenţiarului, până la conferenţiarul care laudă cu gura plină anemicul articol apărut la gazeta de perete a universităţii sub semnătura profesorului plin; iar lanţul acesta al neruşinării se prelungeşte din dos în dos până la cele mai sus-puse scaune.

IV. Metodele de predare şi de evaluare învechite abia de îşi mai zăresc principiile printre pânzele de păianjen în care vremea le-a învelit. La "Cuza" profesorii care şi-au luat doctoratul în tezele socialismului ştiinţific, în directivele congresului al IX-lea al PCR, în gândirea vizionară a lui Nicolaie Ceauşescu şi în alte bla-bla-uri doctrinare de acest tip reprezintă spuma pedagogică modelatoare a noilor generaţii de absolvenţi. Aşa se face că a fi student bun la "Al I Cuza" nu înseamnă să gândeşti pe cont propriu, să ai idei, să vrei să experimentezi, să fi rebelul care sparge cu ciocanul idolii găunoşi. Nu, nici vorbă de aşa ceva. Un student model este acela care stă în bancă nemişcat, copie după dictare tot ceea ce "PROFESORUL" citeşte monoton din spatele catedrei, memorează până la punct şi virgulă insipidul curs al acestuia neactualizat din timpul destalinizării şi repetă robotic totul la "examen".

V. Agresivitatea personalului administrativ face din ghişeele răspândite în corpurile A, B, C, D etc. un întreg şir de tarabe în spatele cărora stă o specie periculoasă de precupeaţă numită secretară. În cele numai două-trei ore pe zi de "relaţii cu publicul" respectivele caţe devin excesiv de iritate, iar dacă nu posezi un arsenal serios de vorbe bune, buchete de flori, pachete de ţigări, cafea sau ciocolată sau nu îmbraci o armură groasă de cinci ţoli de indiferenţă la mizerii şi murdării, rişti să ieşi de acolo cu moralul făcut flenduri. Iar dacă vrei să ai o studenţie uşoară trebuie să ai grijă ca nu care cumva să calci pe coadă vreun portar, femeie de serviciu, electrician, măturător sau administrator de cămin cu ecusonul universităţii în piept sau pe banderola de la mână. Nu se ştie niciodată când le cazi în mână şi o să te facă să-ţi muşti mâinile. O menţiune specială merită şi "doamnele" de la BCU şi de la bibliotecile unor facultăţi. Ele nu suportă solicitările din fondul de carte aflat în paza şi apărarea lor, decât după înjosirile şi umilinţele "de rigoare" venite din parte nesăbuitului solicitator.

VI. Abuzurile strigătoare la cer asupra studenţilor căminişti arată cu adevărat cât de înapoiată este mentalitatea celor care conduc universitatea din Copou. Raportările semestriale ale "raziilor din căminele studenţeşti" numără oasele rupte, genunchii dislocaţi şi vânătăile căpătate de acei "infractori" de studenţi care au "încălcat" legea rămânând peste noapte la prietenele lor şi au sărit de frică pe geam de la etajul II. Nu se ştie deocamdată care este legea pe care ei au încălcat-o sau ce prevedere din contractul de închiriere lovit de nulitate, semnat cu universitatea, nu au respectat. De fapt asta contează mai puţin, importantă este teroarea pe care respectivele "razii" o răspândesc printre studenţii căminişti şi sentimentul de acută nesiguranţă cu care aceştia trăiesc în sânul celei mai titrate universităţi din Moldova. Ce o fi în capul poliţiştilor care se lasă antrenaţi în astfel de acţiuni ilegale, e greu de ghicit.

VII. Ethosul de manelist promovat de Oprea pune capac la toate buboaiele amintite mai sus. "Am dat ani din viaţă Universităţii 'Cuza'" a afirmat de nenumărate ori fostul rector în faţa ziariştilor, iar tărăgănarea formulării a sunat de fiecare dată ca într-unul din hiturile care poluează spaţiul public românesc: "va-loaaa-reeaaa meeeeaaaaa, va-loaaa-reeaaa meeeeaaaaaa". Însă ceea mai mare realizare, pe care Oprea o flutură pe oriunde merge, este: "am adus bani la 'Cuza'"; excedente de milioane de euro, "de la Opreaaaaaa, fără număăăăăăăăăr, -ăăăr, -ăăr, -ăr ". "Cuza" a devenit sub Oprea o imensă fabrică de bani scoşi din non-valoare. Cea mai veche universitate din România şi, altădată, una dintre cele mai prestigioase din ţară este acum un mare aspirator de taxe culese de la un număr cât mai mare de studenţi, cărora le furnizează în schimb diplome universitare cu o valoare nu cu mult peste cea a hârtiei igienice, un colos cu picioare de lut care nu contează nici cât un ţânţar pe piaţa academică europeană.